Știi sentimentul ăla când te uiţi la alţii și ţi se strânge stomacul pentru că ţi se pare că nu ai făcut nimic cu viaţa ta, și o să ajungi acasă și o să continui să nu faci nimic?
Mda… nasol moment. E ca atunci când îţi dă cineva un pumn în plex și, pentru câteva momente, nu știi dacă o să mai respiri ca înainte sau nu. În acea primă miime de secundă de confuzie interioară și paralizie exterioară, nici nu știi dacă ar trebui să te agiţi pentru o gură de aer sau ce să faci. Nu știi dacă mai are sens. Este același amestec de confuzie și paralizie care te face să te simţi ca ultimul ratat și să crezi că e foarte bine să te simţi așa, pentru că nici nu meriţi mai mult. În același timp, ești nervos pe lumea care te-a adus în starea asta. Ai lua-o pe toată, ia-i trage o săpuneală bună, ai mototoli-o strâns de tot în pumn și ai arunca-o la gunoi, pentru că de fapt știi că nu ești tu chiar ultimul prost din curtea școlii, ca să te simţi chiar așa. Apoi te-ai lua și te-ai duce pe altă planetă, unde ai fi singur și apăsarea golului nu s-ar simţi așa de grea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
esti viu? comentează!