joi, 24 noiembrie 2016

”Scrie monologul unei cereale care plutește într-un castron cu lapte”

Simt cum mă balonez. Machiajul mi se scurge în băltoaca asta de lapte dulce. 

Asta e tot? Acesta să-mi fie sfârșitul?  

Am trăit mai puțin decât media de viață a unei cereale obișnuite. M-am născut într-o fabrică în care mirosea a făină și  condimente. Colegele mele știau exact ce vor: una se dorea vanilată, alta stropită cu cacao, alta albită cu cocos. Eu eram fascinată de scorțișoară, dar nu îndrăzneam să cer un condiment atât de puternic, nu puteam fi atât de arogantă.  

Nu aveau timp pentru nesiguranța mea. M-au colorat în roșu și m-au pus  în punga pentru copii, de care era lipit un maimuțoi cu ochii mari, semn clar de viață scurtă în supermarket. Pe raft am stat lângă stafide, batoane cu susan și fursecuri cu scorțișoară. 

Fursecurile...  Produse realizate prin procedee sofisticate: măcinat, frământat, dospit, copt în forme florale, câtă migală, ce destin! Eu, o cereala mică și colorată, aveam să ajung în mai puțin de o zi  într-un castron cu lapte. Ele erau sortite meselor festive.  

De acum, totul e pe repede înainte. Băiețelul preferă cerealele albastre. Dacă nu ajung în lingură, nu voi mai fi crocantă, nu voi cunoaște nici această senzație. Nu-i nimic, mă bucur pentru colegele mele de dinainte. ”Nici măcar nu vei atinge papilele gustative, va lua castronul și ne va da pe gât” – mă avertizează o cereală galbenă, aproape descompusă.  Gândește-te repede în ce vrei să te reîncarnezi. Repede, repede!”

Stai. A doua șansă? Pot alege?

Vreau  să devin scorțișoară, condimentul cel mai puternic, să fiu măcinată și să ajut alte cereale să fie vândute, fără a fi lipite de ursuleți de pluș! Să ajungă crocante în gura copiilor și să rămână în memoria lor drept gustul și mirosul copilăriei! 

Merit să vreau, merit să cred.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

esti viu? comentează!